autor & poet

Ayan Teodor Daniel

„Acum nu mai fac asta, vreau doar sa fiu real.”

descopera povestea

despre mine

Cine sunt

Salut, eu sunt Ayan Teodor Daniel.

Azi am incetat sa ma mai gandesc prea mult la asta. Am incetat sa ma las controlat de frica si de „ce vor crede oamenii" sa ma controleze. Fac asta pentru mine... dar si pentru versiunea mea care nu a avut niciodata curajul sa spuna ce simte cu adevarat.

Obisnuiam sa stau in spate, cu atatea sentimente nespuse... doar ma ascundeam. Ganduri peste tot, dar niciun mod de a le exprima in cuvinte.

Acum nu mai fac asta, nu-mi mai pasa de perfectiune sau de ce gandesc oamenii, vreau doar sa fiu real. Uneori inca ma chinui sa vorbesc cand trebuie sa explic ce simt, fata in fata pur si simplu ma pierd...

Asa ca am ales sa scriu.

volumul meu

Sub Salcia Timpului

Sub Salcia
Timpului

Ayan Teodor Daniel

O poveste de viata — si poeziile care au insotit-o.

„Sub Salcia Timpului" este povestea mea — de la o copilarie modesta, la curajul de a spune, in sfarsit, ce am simtit mereu. Printre capitole, poeziile scrise de-a lungul drumului spun ce vorbele obisnuite nu au reusit.

cartea completa — in curand
un fragment din carte

Eidan era un baiat simplu, dar special. Avea ceva in privirea lui — un amestec de blandete si forta, ca o mare linistita inainte de furtuna. Parul lui, blond spre saten, cadea uneori peste ochii verzi-albastri, care isi schimbau culoarea odata cu anotimpul. Unii spuneau ca are ochi ca cerul dupa ploaie — cand totul e clar, dar inca mai poarta o urma de furtuna.

Crescut intr-o familie modesta, Eidan invatase devreme ce inseamna valoarea lucrurilor marunte. Parintii lui lucrau de cand el si fratele sau erau mici. Nu au avut niciodata bogatii, dar au avut mereu ceva mai pretios: demnitate si iubire.

Eidan nu s-a plans niciodata. A fost genul de om care, in loc sa se uite la ce-i lipseste, se uita la ce poate construi... undeva in adancul lui, a crescut si dorinta de a fi primul din familie care sa mearga mai departe — nu pentru mandrie, ci pentru a arata ca radacinile modeste pot da roade frumoase.

o poezie

Din suflet, pe hartie

Ochii tai albastri
Ochii tai albastri nu ma mai gasesc Dar eu aleg sa ii iubesc. Ca in prima zi cand m-au privit Si imediat m-am indragostit. Acum au ramas reci ca un vis... Si eu am ramas pierdut in ce n-a fost scris Ma bantuie al nostru potential Care acum e doar un lucru neclar Ce a fost sau ce putea fi Se pierde in lucruri pe care nu le vom sti Te-as ruga sa mai ramai... Macar un minut sa-mi mai spui Tot ce-mi spuneai candva Cand credeam ca o sa fii a mea. Acum daca pleci, ia si cerul cu tine Ca-n ochii tai albastri, era totul pentru mine... Eu raman... mut, intre „noi" si „de ce" Dorinta noastra e prea mult Adevarul e prea putin pentru ce e... Te las sa pleci, daca asta simti Dar eu raman aici, asteptand si sperand... Chiar daca doare Si tot ce am iubit la tine, nu moare. Esti lumina care nu se poate stinge, Fiecare zambet ma tine prins. Perfecta-n felul tau, fara sa incerci M-ai facut sa simt ca exist. Pentru asta iti multumesc Dar acum, din departare, aleg sa te doresc.

mai multe scrieri

Citeste mai mult pe Substack

Postez poezii mai des acolo — daca ti-a placut ce ai citit aici, o sa-ti placa si restul.

Catre Substack →